Târg de haine și comandă Asos


În Iași (nu știu cum e în alte orașe), în fiecare sezon sau în apropierea fiecărei sărbători (Crăciun, 1 Martie, 1 Iunie, Paște etc), vine târgul de haine ExpoTexStill. Aici se adună tot felul de firme de haine la Sala Sporturilor de peste tot din țară, de toate felurile și pe toate gusturile. De cele mai multe ori, hainele de acolo nu-s cine știe ce, sunt foate ieftine și ai șanse să-ți găsești câte ceva fain doar dacă te înarmezi cu răbdare (mai ales că e super aglomerat și juma’ de oraș se duce). Ei, eu am fost ieri și mi-am găsit, în premieră, câte ceva. Ieri mi-am luat un Poncho, că n-am avut niciodată unul, dar e destul de drăguț, nude așa, și cu câțiva năsturei pe el. Deja m-am gândit cum o să-l asortez și o să fac un look cu el. Restul hainelor le voi cumpăra mâine sau poimâine… Dacă nu mă răzgândesc.

Apoi, tot acolo, am găsit, fix la intrare la un magazin de cosmetice, două rujuri cu nuanțe pe care le căutăm de mult. Prima dată am văzut nuanțele în Harper’s Bazaar și mi-au rămas în cap de atunci. Cel mov mă omoară!

Acum vreo două săptămâni am făcut o comandă pe Asos și mă întrebam de ce nu ajunge… Abia azi am primit un aviz la poștă, cum că pachetul a ajuns încă de pe 14…Iar cum un colet stă la poștă doar 10 zile, azi a fost fix ultima zi în care aș fi putut să-mi ridic coletul, așa că am fost norocoasă. Nu mi-am luat multe, pentru că e prima comandă pe care o fac eu singură și nu prin alții, iar acum am în cap să-mi mai comand câte ceva, mai ales pentru că hainele vin așa de repede.
Mi-am luat o pălărie, că de foarte mult timp vreau o pălărie mai fancy așa, un guler care se potrivește perfect cu pălăria, pe care mă gândesc să-l asortez cu un sacou-trench de la Zara, un clutch (care este și husă de laptop în același timp) albastru royal și un ear cuff în formă de aripă.

Pentru cele ce nu știu ce este un ear cuff… Ear cuffurile sunt acel gen de cercei care se prind de ureche, ori total, ori într-un punct. ai mei se pun în gaura normală în ureche, iar în partea de sus se prind cu un inel. Iată și câteva poze:



Cam atât pe azi, vă las și o poză cu mine purtând unul dintre cele două rujuri noi și nu uitați să verificați și blogul MadysCreations pentru că am postat un tutorial despre albirea dinților (și video- în care vorbesc, pt prima dată, dar și text).

PS: pentru comentarii trebuie să apăsați pe balonașul ăla alb din colțul din stânga, sus al postării